În urmă cu 6 ani, circa 8,5 milioane de români dețineau conturi inactive de tranzacționare pe piața locală de capital, ca urmare a privatizării în masă. Acestea sunt considerate a fi un balast, întrucât generează costuri, dar nu și venituri. Încă de atunci existau proiecte de reducere a numărului acestor conturi, unele dintre ele prezentând riscul de a fi considerate încălcări ale dreptului de proprietate.